Fudge-ul e o treaba din neamul bomboanelor mai putin cunoscuta pe la noi dar probabil incercata de multi gurmanzi care calatoresc pe meleaguri vestice. E o combinatie intre trufele de ciocolata si caramele si e urmatoarea mea propunere pentru cadourile comestibile.

Cele mai multe retete de fudge cer sa aveti asupra voastra un termometru pentru zahar sau sa fiti familiarizati cu diversele stadii prin care trece zaharul cand fierbe (bomboana moale, medie si tare, pentru fudge fiind necesar sa fie adus la stadiul de bomboana moale/cleioasa - adica pe la 112 - 114 grade C). Dar exista si retete unde nu e nevoie de ustensile speciale si asa ceva cautam si eu.

Deja mi-a trecut pe la urechi de cateva ori intrebarea asta ceea ce m-a convins ca ne apropiem inevitabil de luna decembrie, de Craciun, de sfarsitul anului (am auzit ca al lumii s-ar fi amanat dupa noile calcule).

Anul asta eu si Paul suntem in situatia aceea incerta in care ridicam inca din umeri si zicem ca nu stim. In ultima jumatate de an am trecut amandoi prin ceva schimbari ceea ce face ca viitorul sa fie mai imprevizibil ca de obicei. Unele schimbari le-ati mai intrezarit prin ceva postari dar urmeaza sa va povestesc mai in detaliu cand va fi vremea.

Am avut niste surprize neplacute in ultima vreme (deh, oamenii nu sunt intotdeauna ceea ce par a fi, nu? ) asa ca am zis sa ma dreg cu ceva ciocolata. Si ca sa nu suparam nici zeii ciocolatei albe nici pe cei ai ciocolatei negre le-am adus tribute amandurora.

Asa ca am facut "cea mai buna tarta cu cicocolata pe care am mancat-o vreodata" cum a fost botezata de niste musafiri pe care i-am ospetit acum mai multi ani. Tarta asta e ruda cu una din "The Great Book of Chocolate" a lui David Lebovitz la care i-am mai adus eu niste modificari. Daca nu aveti forme individuale de tarta nu-i bai se poate face o singura tarta mare.

Asta iarna, in valtoarea alba care a cuprins Bucurestiul si care parea ca nu mai pleaca (iar acum zici ca nici n-a fost) pe mine m-a apucat pofta de fursecuri asa ca m-am pus pe copt. Voi n-ati vazut rezultatele ca eram intr-un fel de sabatic cu blogul dar si pentru ca cel mai des am facut minunatiile de chocolate chip cookies ale lui David Lebovitz, pe care daca nu le-ati incercat deja, uite aici aveti reteta.

Oare numai eu aveam impresia ca profiterolul e un neam de inghetata? Mi-l amintesc mereu, pe meniul tuturor cofetariilor (cele de pe timpuri), langa sau in lista cu inghetata. Lucru care il scotea imediat de pe lista lucrurilor pe care aveam voie sa le mananc pentru ca, pe vremea respectiva, faceam amigdalita doar uitandu-ma la inghetata. Cand m-am mai luminat si pe noptierea mea, printre lecturile de seara au aparut tot mai multe carti de  bucate si mai putina beletristica, mi-am dat seama ca trebuie sa ii dau o sansa profiterolului sa imi arate de ce e el in stare.

Pai cum era sa se termine 2011 si sa nu va las cu ceva delicios, un proiect cu care sa incepeti 2012, poate, si sa va urez toate cele bune si multe clipe dulci in 2012? Pentru aceasta ocazie speciala, m-am dat jos de pe canapeaua pe care am locuit de la Craciun incoace (si ce bine a fost! :D) si am facut un tort numai bun sa va dea energie pentru o noapte intreaga de petrecere. Reteta e adaptata din  Ready for Dessert al lui David Lebovitz si e un tort aromat cu banane si glazura generoasa de ciocolata. Pentru decoratiuni am apelat tot la David si minunatele lui trufe de ciocolata si am rascolit casa dupa margele si drajeuri sclipicioase :).

Acum o saptamana am cedat si am recunoscut si eu ca s-a facut toamna. Intorcandu-ne de la munte, speram sa mai gasesc oameni care sa vanda mure, pe marginea drumului, numai ca toata lumea vindea pere, prune si mere asa ca, vazand cum sta treaba, am tras si noi langa o poarta, am luat o plasa de pere si ne-am vazut de drum.

Am avut o saptamana mai incarcata (not that I'm complaining, deoarce cu cateva exceptii a fost o incarcare placuta - adica mult copt, racit si decorat).

Am inceput saptamana, cu un proiect simpatic - pentru premiera filmului Thor de la Cinema city, pentru care m-am gandit ca piesa de rezistenta sa fie ciocanul zeului, asa ca am purces la a face primul tort(uletz) tematico-sculptat care a iesit cam asa:

Weekend-ul trecut am fost plecati la tara si, desi imi fac un mic bagaj de lucruri esentiale, in caz ca ma apuca cheful de copt (lucru foarte probabil) sau avem cu cine imparti desertul (asta e mai greu de cand anumite persoane, se stiu ele care, au plecat si ne-au lasat singuri), optiunile sunt totusi limitate.

Am observat ca cel mai des la tara fac tarte (si fripturi de porc, dar asta ar fi pt alt blog :p). Asta pentru ca necesita putine ingrediente, pe care le pot gasi cu usurinta (sau aduce de acasa) si daca e vara, am sanse sa fie ceva fructe proaspete prin gradina.

Vinerea trecuta am pus capac unei saptamani grele cu un film apocaliptic: The Road. Nu stiu daca a fost o coincidenta dar programul TVR s-a asortat in mod nefericit cu stirile zilei din Japonia. In mod normal vinerea prefer ceva light, filmulete de spalat creierii, pentru ca de probleme am parte destul in timpul saptamanii, asa ca nu stiu de ce, desi filmul asta era ingrozitor de privit, nu m-am putut dezlipi de langa TV pana nu s-a terminat. Doar ca dupa film am ramas cu o groaza lipita de suflet ca noroiul si mizeria umana in care se scaldau personajele.